Maria Magdalena

MARIA MAGDALENA

Maria Magdalena este menţionată atât în Noul Testament canonic, cât şi în diverse Evanghelii Apocrife, ca o distinsă discipolă a lui Iisus din Nazaret.

Este considerată o Sfântă de către Biserica Romano-Catolică, de Biserica Ortodoxă şi de Comuniunea Anglicană, care îi celebrează sărbătoarea pe 22 iulie.

Are o importanţă specială pentru curentele gnostice din creştinism. Numele său face referire la locul său de provenienţă: Maria din Magdala, localitate situată pe coasta occidentală a lacului Tiberiada.

Maria Magdalena in Noul Testament

• Conform Evangheliei după Luca (Luca 8:2), Maria Magdalena l-a găzduit şi l-a sprijinit material pe Iisus şi pe discipolii săi în timpul predicării sale în Galileea. S-a adăugat că anterior ar fi fost vindecată de Iisus:
• Conform Evangheliilor după Marcu (Marcu 15:45-47), Matei (Matei 27:55-56) şi Ioan (Ioan 19:25), a fost prezentă la crucificarea lui Iisus.
• A fost primul martor al învierii, în compania şi altor femei, conform unei tradiţii asupra căreia cad de acord toate cele Patru Evanghelii (Matei 28:1-5, Ioan 20:1-2, Marcu 16:1-5, Luca 24:1-10). Posterior le-a dat de ştire lui Petru şi celorlalţi apostoli.
• Conform unei relatări ce apare doar în Evanghelia lui Ioan, a fost martorul unei apariţii a lui Iisus înviat (Ioan 20:11-18).

Aceste relatări sunt unicele pasaje din Evangheliile Canonice în care apare „Maria din Magdala”.. Tradiţia creştină occidentală (catolică), totuşi, chiar dacă nu are dovezi scrise de nici un fel, a identificat-o pe Maria Magdalena şi cu alte personaje citate în Noul Testament:

• Femeia adulteră pe care Iisus a salvat-o de la lapidare, într-un episod pe care îl relatează doar Evanghelia după Ioan (Ioan 8:3-11). Nu este demonstrat că ar fi fost ea, şi asta a condus la multe erori şi confuzii în cadrul Bisericii Catolice, imaginea Mariei Magdalena fiind discreditată fără o justificare aparentă.
• Femeia care unge cu parfumuri picioarele lui Iisus şi le spală cu părul său, înainte de sosirea sa în Ierusalim, după Evangheliile Sinoptice (Luca 7:36-50, Marcu 14:3-8, Matei 26:6-13), dar al cărei nume nu este menţionat. Conform lui Marcu şi Matei, fără îndoială, ungerea a avut loc în Betania, „în casa lui Simon Leprosul”, ceea ce a dus la asocierea acestei femei, la rândul său, cu Maria din Betania.
• Maria din Betania, sora lui Lazăr, cea căreia i se atribuie în Evanghelia lui Ioan întâmplarea mai sus menţionată (Ioan 12:1-8), care apare şi în alte fragmente cunoscute din a patra Evanghelie, cum ar fi învierea lui Lazăr (Ioan 11:20-30). Este identificată de asemenea cu Maria din episodul disputei dintre Marta şi Maria (Luca 10:38-42).
  Identificarea Mariei Magdalena cu Maria din Betania şi cu „femeia păcătoasă”, a fost stabilită într-o predică pe care Papa Gregoriu a susţinut-o în anul 591, în care a afirmat: „Ea, pe care Luca o numeşte femeia păcătoasă, pe care Iosif o numeşte Maria –din Betania-, noi credem că este Maria, din care şapte demoni au fost scoşi, conform lui Marcu”. Aceasta este predica ce a făcut ca Maria Magdalena să rămână asociată acestor cuvinte fatale, care au condamnat-o de-a lungul a multor ani să fie păcătoasa; în zilele noastre s-a putut dovedi că acest lucru nu are baze bine fundamentate şi că prima, păcătoasa, nu are de ce să fie aceeaşi cu celelalte două Marii.
  Difuzată de mulţi teologi în secolele III şi IV, această teorie nedemonstrată s-a bucurat de o mare popularitate în secolul XIX, şi a cauzat multă confuzie şi o anumită discreditare celei căreia a fost una din principalii Apostoli ai lui Cristos. Acest fapt a servit şi pentru a lăsa acest Apostol feminin în afara puterii ecleziastice, să ne amintim că biserica a lăsat mereu deoparte femeia şi a exclus-o, mai ales din sfera puterii, la care nu a avut niciodată acces; chiar dacă se ştie că printre discipolii direcţi ai lui Iisus erau atât bărbaţi, cât şi femei, iar El nu făcea nicio diferenţiere specială între unii şi alţii.

  Maria Magdalena în Evangheliile Apocrife

  
  Evanghelia lui Petru o menţionează pe Maria Magdalena doar în postura sa de martor al învierii lui Iisus:

  În zorii zilei de duminică Maria Magdalena, ucenica Domnului- care nu făcuse la mormântul Domnului cele ce făceau de obicei femeile în amintirea morţilor dragi, şi asta numai de frica iudeilor, care erau turbaţi de furie– a luat cu ea câteva prietene şi s-a dus la locul unde a fost aşezat trupul lui Iisus.

  În cel puţin două dintre textele gnostice scrise în limba coptă, găsite la Nag Hammadi, Evanghelia după Toma şi Evanghelia după Filip, Maria Magdalena apare menţionată ca şi o discipolă apropiată a lui Iisus, aveau o relaţie atât de apropiată ca şi cea pe care Acesta o avea cu Apostolii. În Evanghelia după Toma apar două menţionări despre Mariham (logia 21 şi 114), care, conform cercetătorilor, fac referire la Maria Magdalena. A doua menţiune face parte dintr-un pasaj enigmatic şi a fost obiectul a varii interpretări:

  Simon Petru le-a spus: „Mariham să plece dintre noi, căci femeile nu sunt vrednice de viaţă. Iisus a spus: Iată, eu o voi călăuzi ca s-o fac bărbat, ca să fie şi ea un spirit viu asemenea vouă, bărbaţilor. Căci orice femeie care se face bărbat intră în Împărăţia Cerurilor”.

  Acest text este foarte ilustrativ în lumina gnozei contemporane, chiar dacă de-a lungul istoriei a fost citit doar literalmente.
  În Evanghelia după Filip (log. 32) este considerată tovarăşa (şżą˝É˝żÂ) lui Iisus:

  Trei (erau erau cele care) mergeau întotdeauna cu Domnul: mama sa Maria, sora acesteia şi Magdalena, socotită tovarăşa Sa []. Maria este, de fapt, sora sa, mama sa şi tovarăşa sa.

  Acest fapt este reflectat şi într-un alt text, nu mai puţin relevant, care este Pistis Sophia, în care este evidenţiată importanţa Mariei Magdalena în cadrul grupului de Apostoli. Pistis Sophia îi este atribuită lui Valentin, eminent şi curajos căutător al Adevărului, cel care a avut curajul să se răzvrătească împotriva dogmelor pontificale ale Bisericii Catolice, care deja începuse în acele timpuri (secolele I şi II ale erei noastre) să fabrice ortodoxia sa ecleziastică, cu scopul de a-i exclude pe autenticii creştini primitivi care îmbrăţişau Gnoza pe care le-a transmis-o Iisus. Mulţi teologi nu ezită să afirme că «De-a lungul celei de-a doua jumătăţi a secolului II şi începutul celui de-al III-lea, doctrina lui Valentin era cea mai puternică şi serioasă dintre toate celelalte disidente din Biserică, depăşind în scrieri, ca volum, până şi însăşi literatura Bisericii»..
  În sfârşit, o altă referinţă importantă la personaj se găseşte în Evanghelia după Maria Magdalena, text din care se păstrează doar două fragmente în greacă, din secolul III, şi un altul mai extins, în coptă, din secolul V. În text, trei Apostoli discută despre mărturia Mariei Magdalena în ceea ce-l priveşte pe Iisus. Andrei şi Petru pun la îndoială mărturia sa, iar Levi (Apostolul Matei) este cel care îi ia partea Mariei. 

  Venerarea Mariei Magdalena

  
  
  Primul loc din Franţa în care se ştie că s-a dedicat un cult Mariei Magdalena a fost oraşul Vézelay, în Bourgogne. Pelerinajele la mormântul Mariei Magdalena din Vézelay sunt atestate cel puţin din anul 1030. În 27 aprilie 1050, o bulă a papei Leon IX considera, în mod oficial, abaţia de la Vézelay sub patronajul Mariei Magdalena. Iacob de Voragina menţionează versiunea oficială a transferului de relicve ale Sfintei din mormântul său de la oratoriul din Saint Maximin, din Aix-en-Provence, la nou fundata abaţie de la Vézelay, în 771. Sfântul Maximin din această legendă este un personaj ce combină caracteristici ale episcopului atestat istoric Maximin cu Maximin care, conform legendei, i-a însoţit pe Maria Magdalena, Marta şi Lazăr, în Provence.
  
  

  Detalii importante despre Maria Magdalena: soţia lui Iisus

  
  
  Tradiţia gnostică şi esoterică vorbeşte despre Maria Magdalena ca fiind soţia, partenera sentimentală, a lui Iisus din Nazaret; în plus, deţinătoarea unei tradiţii creştine de gen feminin, care ar fi fost cu grijă ascunsă de Biserica Catolică.
  Posterior, aceste idei au fost preluate de diferiţi scriitori de ficţiune ca Peter Berling (Fiii Graal-ului) şi Dan Brown (Codul lui Da Vinci, 2003), printre mulţi alţii, indicând dinastia Merovingiană ca şi dinastie ipotetică.
  Această idee se sprijină pe câteva argumente:
• În diverse texte gnostice, cum ar fi Evanghelia după Filip, se arată că Iisus avea cu Maria Magdalena o relaţie mai apropiată decât cea pe care o avea cu restul discipolilor, inclusiv decât cea cu Apostolii. Mai concret, Evanghelia după Filip vorbeşte de Maria Magdalena ca de „partenera” lui Iisus.
• Acelaşi lucru apare în Pistis Sophia, în care conversaţiile şi întrebările pe care le are Maria Magdalena cu Maestrul denotă că era cea mai apropiată dintre Apostoli şi înţelegea cel mai bine Înţelepciunea pe care El le-o dădea, şi de asemenea că aveau la nivel personal o mare afinitate şi comuniune.
• În Evangheliile Canonice, Maria Magdalena este, în afară de mama lui Iisus, femeia care apare cel mai des, şi este prezentată, în plus, ca şi o adeptă apropiată a lui Iisus. Prezenţa sa în momentele cruciale ale morţii şi învierii lui Iisus pot sugera că era legată de El printr-o uniune conjugală.
• Un alt argument adus de susţinătorii teoriei căsătoriei dintre Iisus şi Maria Magdalena este că în Palestina, în acea epocă, era rar ca un bărbat evreu de vârsta lui Iisus (de aproximativ treizeci de ani) să rămână singur, în special dacă se dedica să predea ca şi rabin, pentru că aceasta era împotriva poruncilor divine.
• Orice dezvoltare spirituală la care se referă Iisus în învăţătura sa şi pasajele clar simbolice care se găsesc în Evangheliile Canonice şi Apocrife sunt evident alchimiste şi kabaliste. Tocmai astfel, se deduce uşor că Maestrul era un cunoscător al artei alchimice şi al regulilor acestei arte.
• De asemenea, această frază din Evanghelia după Toma, pe care am menţionat-o anterior, revelează în mod alchimic şi kabalistic, relaţia pe care o aveau:

Simon Petru le-a spus: „Maria să plece dintre noi, căci femeile nu sunt vrednice de viaţă. Iisus a sus: Iată, eu o voi călăuzi ca s-o fac bărbat, ca să fie şi ea un spirit viu asemenea vouă, bărbaţilor. Căci orice femeie care se face bărbat intră în Împărăţia Cerurilor”.

Maria Magdalena în viziunea Bisericii Catolice

Maria Magdalena este venerată de Biserica Catolică, în mod oficial, ca şi Sfânta Maria Magdalena. Există numeroase biserici în toată lumea dedicate acestei Sfinte catolice.

MAGDALENA PENITENTA

În timp ce creştinismul răsăritean o onorează pe Maria Magdalena, în special datorită apropierii sale de Iisus, considerând-o „egală Apostolilor”, în occident, din pricina asocierii ei cu alte femei din Evanghelii (a se vedea mai sus), s-a propăşit ideea că înainte de a-l cunoaşte pe Iisus, s-a dedicat prostituţiei.

Această idee se naşte, în primul rând, de la asocierea Mariei cu păcătoasa din Evanghelia după Luca 7:36-50, de care se spune doar că era păcătoasă şi că a iubit mult; în al doilea rând, de la referinţa din Evanghelia după Luca 8:2, unde se spune, de această data referindu-se clar la Maria Magdalena, că din ea „au ieşit şapte demoni”. După cum se poate observa, nimic din aceste fragmente evanghelice nu sugerează că Maria Magdalena s-ar fi dedicat prostituţiei.

Nu se ştie cu exactitate când a început să se facă asocierea Mariei Magdalena cu Maria din Betania şi femeia din Evanghelia după Luca 7:36-50, dar într-o predică a papei Grigorie cel Mare (mort în 591) este exprimată, fără echivoc, identitatea acestor trei femei, şi o arată pe Maria Magdalena ca fiind o prostituată spăşită. De aceea, legenda posterioară spune că îşi va petrece restul vieţii într-o peşteră din deşert, făcând penitenţă şi mortificându-şi carnea, şi sunt frecvente în arta occidentală reprezentări ale „Magdalenei penitente ”.

Imaginea de penitentă a Mariei Magdalena poate fi de asemenea confundată din pricina tradiţiei unei Sfinte a secolului V, Maria Egipteanca, cea care, conform cărţii „Viaţa Sfinţilor” de Iacob de Voragina, s-ar fi dedicat prostituţiei şi s-a retras apoi în deşert să-şi ispăşească păcatele. Sunt des întâlnite reprezentări ale Mariei Egipteanca cu părul lung învăluindu-i trupul sau acoperită cu stuf, simboluri ale penitenţei sale în deşert. Aceste caracteristici o însoţesc uneori pe Maria Magdalena, creând câteodată confuzie între cele două Sfinte.

În tradiţia catolică, prin urmare, Maria Magdalena a ajuns să fie un personaj secundar, în ciuda neîndoioasei sale importanţe în tradiţia evanghelică. Defăimarea pe care a suferit-o Maria Magdalena a fost relaţionată de unii autori cu situaţia de subordonare a femeii în Biserică.

În 1969, Biserica Catolică a retras din calendarul liturgic apelativul de „penitentă” adjudecat tradiţional Mariei Magdalena, şi de asemenea, tot de atunci, a încetat să se mai citească în liturghia sărbătorii Mariei Magdalena, Evanghelia după Luca (Luca 7:36-50) despre femeia păcătoasă. De atunci, Biserica Catolică a încetat să o mai considere pe Maria Magdalena o păcătoasă spăşită. În ciuda acestui lucru, această imagine continuă să predomine în viziunea multor catolici.

Maria Magdalena şi alte Sfinte catolice

Maria Magdalena Maria Magdalena a fost o sursă de inspiraţie pentru una din misticele cele mai importante din cadrul Bisericii Catolice, Tereza Copilului Iisus, care admira această iubire atât de profundă relatată în evanghelie, prin care Maria Magdalena doreşte să-l servească pe cel iubit; astfel, Tereza a decis să-şi dedice viaţa celui pe care mai mult îl iubea: Iisus din Nazaret (cf. LT 169 Sfânta Tereza). În 1894 a scris: "Iisus ne-a apărat prin persoana Mariei Magdalena”.

O altă mistică remarcabilă din cadrul catolicismului, care a găsit inspiraţie şi consolare în Maria Magdalena, a fost doctora bisericii, Tereza de Avila, cea care a relatat că a primit ajutor spiritual de la Maria Magdalena.